Carta General del Archipielago Filipino din 1875

Asta e!

"Această hartă a Arhipelagului Filipino a fost publicată pentru prima dată în 1875 de către Direccion Hidografia și reemisă în 1888 cu corecții minore. Această hartă arată 'B. Masinloc' și aproape toate insulele Spratly, inclusiv insula Thitu (Pagasa). Toate insulele grupului Kalayaan se află pe această hartă. Aceasta este ultima dintre hărțile oficiale ale Filipinelor publicate în timpul regimului spaniol. Aceasta este harta definitivă care prezintă toate insulele Arhipelagului Filipino."

Acestea au fost cuvintele de deschidere ale fostului judecător asociat senior al Curții Supreme Antonio Carpio la Biblioteca Națională a Filipinelor pe 19 martie, unde a donat o copie la dimensiune reală a hărții oficiale care definea teritoriul filipinez cedat de Spania Statelor Unite în soluționarea Războiului Hispano-American care a început pe 25 aprilie 1898 și s-a încheiat pe 10 decembrie 1898 cu Tratatul de la Paris. Specificațiile cesiunii Filipinelor au fost ulterior clarificate pe 7 noiembrie 1900, când Spania și Statele Unite au semnat Tratatul de la Washington.

Acesta este ceea ce a început confuzia și neînțelegerea cu privire la insulele incluse în arhipelagul filipinez, a spus dl Carpio.

"Harta atașată Tratatului de la Paris nu corespundea coordonatelor geografice stabilite de negociatorii americani și enumerate în Tratat. Coordonatele geografice nu includeau Cagayan de Sulu și Sibutu ca teritoriu filipinez. Nu includeau multe insule din Spratly ca teritoriu filipinez.

"Oficialii americani și-au dat seama de acest lucru când au ajuns în Filipine. Garnizoanele spaniole din Cagayan de Sulu și Sibuto au refuzat să evacueze zonele lor, deoarece aceste zone se aflau în afara liniilor Tratatului de la Paris. Acest lucru a forțat SUA să negocieze cu Spania pentru o clarificare a liniilor tratatului."

Dl Carpio a citat corespondența oficială dintre Secretarul de Stat al SUA și Ambasadorul spaniol din Washington, în negocierile care au dus la Tratatul din 1900 de la Washington care clarifica teritoriul filipinez ce urma să fie cedat de Spania către SUA. "Statele Unite au oferit la început 50 000 de dolari ca contrapartidă pentru semnarea clarificării că cesiunea includea toate insulele aparținând arhipelagului filipinez situate în afara liniilor Tratatului de la Paris din 1898. Spania a respins oferta ca fiind inadecvată. Apoi SUA au crescut oferta la 100 000 de dolari, la care Spania a fost de acord. Astfel, Tratatul de la Washington a fost semnat," a spus dl Carpio.

"Există această concepție greșită că ceea ce a fost cedat de Spania către SUA au fost doar insulele din interiorul liniilor tratatului (de la Paris). Toată lumea a uitat de Tratatul de la Washington... Și i-a indus în eroare chiar și pe chinezi, deoarece aceștia au continuat să repete ceea ce spuneau intelectualii noștri publici — că Scarborough și Spratly nu au fost cedate printr-un tratat de către Spania," a spus dl Carpio cu regret.

Tratatul din 1900 de la Washington nu a fost niciodată predat nici măcar la facultatea de drept, a remarcat el, de unde necesitatea de a "re-educa" filipinezii cu privire la importanța sa în definirea precisă a teritoriului filipinez. "Cred că am fost neglijenți în cercetarea acestui lucru, dar a trebuit să răspundem Chinei și a trebuit să găsim un răspuns și la afirmația [luminarilor juridici] că teritoriul filipinez este limitat la insulele din interiorul liniilor tratatului," a spus el (Philippine Daily Inquirer, 21 martie).

Se referea la declarațiile făcute de regretatul fost Procuror General Estelito Mendoza, regretatul fost Președinte al Senatului Juan Ponce Enrile și regretatul Decan al Facultății de Drept Ateneo Joaquin Bernas, SJ. (Ibid.).

Carta General del Archipielago Filipino din 1875, harta oficială a guvernului spaniol, a fost documentul de bază pentru Tratatul de la Washington și, retroactiv, pentru Tratatul de la Paris (conform clarificării), pentru definirea teritoriului filipinez cedat. Departamentul de Război al SUA a reemis această hartă din 1875 de patru ori între 1899 și 1902. Constituția filipineză din 1935 a reiterat teritoriul Filipinelor conform Tratatului de la Paris din 1898, Tratatului de la Washington din 1900 și Tratatului SUA-UK din 1930 pentru a include Reciful Scarborough și Insulele Spratly.

Așadar, acum, Carta General del Archipielago Filipino din 1875 se află în Biblioteca Națională a Filipinelor, împreună cu Carta General del Archipielago de Filipinas din 1808, Harta Murillo Velarde din 1734 și Carta Hydrografia y Chorographica de las Yslas Filipinas — dovada indubitabilă că Reciful Scarborough, Panacot sau Bajo de Masinloc (toate reprezentând același recif) și Grupul de Insule Kalayaan se află în arhipelagul filipinez. Thitu, Loaita și Itu Aba sunt în Carta General del Archipielago Filipino din 1875. Toate aceste insule/recifuri/stânci se află pe harta actuală a Agenției Naționale de Cartografiere și Informații despre Resurse (NAMRIA).

Dar, deși cea mai veche dintre aceste trei hărți, harta din 1734 realizată de iezuitul spaniol Pr. Pedro Murillo Velarde, detalia caracteristicile arhipelagului (inclusiv Insula Panacot/reciful Scarborough/Bajo de Masinloc și Spratly), chinezii au considerat întotdeauna Marea Chinei de Sud (o mare porțiune este numită acum Marea Filipinelor de Vest) teritoriul lor. În 1947, China a publicat un Manual China revizuit. Acesta revendica Insulele Spratly, recunoscând în mod specific că insulele sunt disputate între China, Filipine și Indochina Franceză. Dl Carpio a remarcat că Filipinele au revendicat Insulele Spratly în 1734, cu 213 ani mai devreme.

Harta Murillo Velarde din 1734 a fost una dintre cele 270 de hărți antice menționate în audierea Curții Permanente de Arbitraj (CPA) de la Haga în Olanda, când Filipinele au contestat pretenția Chinei asupra Mării Filipinelor de Vest. În 2016, curtea CPA a declarat pretențiile Chinei nefondate și invalide (murillovelardemap.com).

La începutul săptămânii trecute (înainte de donarea hărții din 1875 către Biblioteca Națională de către dl Carpio), Ambasada chineză din Manila a dezvăluit o scrisoare din 5 februarie 1990, presupus scrisă de către fostul Ambasador filipinez în Germania Benvenido Tan, Jr., declarând că Scarborough "nu se încadrează în suveranitatea teritorială a Filipinelor" (Inquirer.net, 16 martie). În corespondența cu operatorul radio german Dieter Löffler, Tan ar fi spus: "Conform Autorității Naționale Filipineze de Cartografiere și Informații despre Resurse, Reciful Scarborough sau Huangyan Dao nu se încadrează în suveranitatea teritorială a Filipinelor. Se află la 10 mile de linia trasată în cadrul Tratatului de la Paris; totuși, zona se află în zona economică filipineză de 200 de mile."

Comentariul dlui Carpio despre aceasta: "În primul rând, regula în dreptul internațional este că doar șeful de stat sau ministrul de externe poate emite o declarație sau o scrisoare care să angajeze statul. El poate fi ambasador sau subsecretar, dar declarația sa (a dlui Tan) nu angajează statul."

Documentul din 1990 publicat de Ambasada chineză din Manila care contestă revendicările teritoriale ale Filipinelor asupra Recifului Scarborough este "fără valoare", a declarat Purtătorul de cuvânt pentru Afaceri Maritime al Departamentului de Afaceri Externe (DFA) Rogelio Villanueva, Jr. după ce ambasada chineză a prezentat ca "dovadă legală" corespondența dintre fostul Ambasador Tan, Jr. și "operatorul radio german" Löffler (Inquirer.net, 16 martie).

"În ceea ce privește scrisoarea recentă postată de Ambasada chineză din Manila, DFA nu va intra în presupuneri sau speculații asupra unui document de origine și autenticitate incerte și cu siguranță fără valoare," a spus dl Villanueva la briefingul de presă.

Chinezii fac totul, corect sau greșit, pentru a smulge teritoriu de la Filipine. Mai mult decât pentru zonele de pescuit sau zăcămintele suspectate de minerale și petrol, ei ar putea să strategizeze cu adevărat pentru putere și control geopolitic — Marea Filipinelor de Vest este o cale de trecere vitală nu doar pentru comerțul economic, ci și pentru avantaje militare și de securitate.

La lansarea donației și conferința, dlui Carpio i s-au pus întrebări anxioase despre ce-se-va-întâmpla-în-continuare și ce-vom-face-în-această-privință? A existat o sugestie de a depune o altă plângere sau protest la instanțe juridice internaționale precum CPA.

În audiență se aflau mulți studenți tineri care erau acolo "din cauza 'admiterii gratuite' (fără taxe, fără invitație specială, doar înregistrare pe internet) pentru a asculta o discuție de nivel intelectual înalt despre o problemă politică mare (Marea Filipinelor de Vest) despre care doreau să știe clar, mai mult decât doar din curiozitate." Acest lucru a fost verbalizat de mulți tineri participanți. Trebuie să fi stârnit o anumită conștiință de sine anxioasă în rândul oficialilor VIP ai guvernului din departamentele de istorie, cultură și arte să fie înconjurați de tineretul pasionat cu întrebările lor tăcute, dorind să știe ce se întâmplă cu viitorul lor.

Timp de șapte ani, dl Carpio a călătorit la Madrid și în părți ale Statelor Unite în căutarea unei copii originale a Carta General del Archipielago Filipino din 1875, a raportat Agenția de Știri Filipineză, înainte de donarea acestei hărți foarte "definitive" către Biblioteca Națională. "Dacă vizitați Manila la începutul anilor 1900 până în anii 1930, copiile Carta General erau din abundență," a spus dl Carpio într-un forum online al Forumului Național al Tineretului pentru Marea Filipinelor de Vest.

Soluționarea favorabilă a problemelor Mării Filipinelor de Vest este pentru viitorul tineretului nostru.

Amelia H. C. Ylagan este doctor în Administrarea Afacerilor de la Universitatea din Filipine.

[email protected]